marți, 26 noiembrie 2013

Doctrina Parot


În ultimele zile, Spania a fost din ce în ce mai scandalizată la auzul acestei sintagme : Doctrina Parot.
Înainte de a face un rezumat și a spune ce, cum și de ce, aș vrea să-mi atenționez cititorii.
Sunt sigur că o să am mici scăpări în folosirea elementelor de jargon. Acest articol nu este unul de specialitate și nici nu pretinde a fi. Acest articol se vrea a fi un mini rezumat doar, într-o măsură mai mică sau mai mare și evident mai mult sau mai puțin bună. Așadar, poate fi completat și îmbunătățit.

“Muiem însă posmagii” pentru cei cărora le este mai ușor și mai la îndemână să parcurgă doar acest articol în căutarea înțelegerii Doctrinei Parot.

Acest termen – Doctrina Parot , face referire la o decizie a Tribunalului Suprem Nr. 197/2006 din 28 februarie, decizie care nega deținuților condamnați pentru fapte deosebit de grave drepturi specifice garantate de Codul Penal Spaniol.
Aprofundăm problema : Codul Penal de care vorbim este cel din 1973 – în vigoare până la începuturile lui 1996.
Ce prevedea acest cod? Ne interesează două articole :
1)      Articolul 70 din acel Cod Penal delimita perioada maximă de încarcerare la 30 de ani.
Din 200 de ani de inchisoare pe care i-ai fi avut de ispășit, ieșeai după 30 cel mult…
2)      Articolul 100 oferea prizonierilor posibilitatea de a-si reduce sentinta prin bună purtare, muncă sau studiu.
Concret, pentru fiecare două zile muncite, sentința se reducea cu o zi.
Acest Cod Penal a fost gândit pentru anii ´70 când infracționalitatea era redusă tocmai datorită măsurilor de reintegrare gândite pentru deținuți.
În următorii ani însa, a fost pus serios la probă datorită atentatelor teroriste realizate de ETA (organizație teroristă bască, al cărei nume, un acronim din bască - Euskadi Ta Askatasuna înseamnă Țara Bască și Libertate”).
 Henri “Unai” Parot, un terorist aparținand gruparii ETA a fost judecat și condamnat în 1990 pentru 82 de asasinate, la un total de 4797 de ani de închisoare. Conform articolului 70 din Codul Penal din 1973, Henri Parot nu trebuia să execute decât 30 de ani de închisoare, respectiv să iasă din închisoare în cel mult în anul 2020. Muncind în închisoare, Parot și-a redus considerabil pedeapsa existând astfel posibilitatea să iasă din închisoare după aproape 20 de ani.
Astfel Tribunalul Suprem se vede nevoit să dea o lege, ca răspuns la cererea de recurs a lui Parot, în încercarea de a cârpi un Cod Penal defectuos. Se naște astfel doctrina Parot – o lege care pe scurt sublinia că reducerea pedepsei se va aplica pe totalul de ani de ispășit și nu pe totalul de 30 de ani – maximul cât un deținut putea fi încarcerat.
Până la această sentință, din 2006, toate reducerile au fost aplicate maximului de 30 de ani pe care un deținut îl putea executa. Din acest motiv, aplicarea doctrinei Parot retroactiv, asupra tuturor cazurilor judecate până în 1996, însemna aplicarea retroactivă a unei legi penale, ceea ce contravine Constituției Spaniole și Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Inés del Rio Prada, o altă membră ETA, condamnată la 2700 de ani de închisoare, obține punerea în libertate,în urma a două procese, pe 22 Octombrie 2013 ca urmare a deciziei Curții Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Această decizie este definitivă și irevocabilă.
Astfel s-a creat un precedent și în zilele următoare mai mult de 30 de persoane au ieșit din închisoare datorită Doctrinei Parot – fructul unui sistem penal benign.

Deținuții au ieșit, rămân însă închise în închisoarea psihologică victimele și familiile acestora.

Cei ce au beneficiat de această scăpare a sistemului au fost teroriști, criminali în serie și violatori. 

Se ridică acum foarte multe semne de întrebare și nu se întrezărește nici un răspuns.
Cum se vor reintegra în societate aceia care în urmă cu ani buni au comis atrocități?
Le vom acorda credit și vom presupune că anii în spatele gratiilor i-au făcut să conștientizeze răul produs, să-l regrete și să-și dorească reîntoarcerea în mijlocul semenilor lor. Vor reuși ei să facă acest lucru și vor găsi înțelegere la semenii lor sau, dimpotrivă vor deveni proscriși pentru totdeauna?

De cealaltă parte a baricadei stau victimele. Sunt oamenii care au cea mai grea sarcină și anume aceea de a ierta și a oferi și altora iertarea. Moral sau nu, etic sau nu, normal sau nu… oricine are nevoie de iertare – atât cei ce au greșit cât și cei cărora li s-a greșit.

Am putea deschide nenumărate polemici… dacă legile sunt bune, pe cine favorizează, dacă favorizează, dacă sunt aplicate echitabil… și n-am ajunge la nici o concluzie. Din nefericire!

Și tot din nefericire… acele versuri dintr-o rugăciune creștină, pe zi ce trece devin tot mai lipsite de însemnătate :  ”și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu