+freestyle.jpg)
În ultimele zile, Spania a fost
din ce în ce mai scandalizată la auzul acestei sintagme : Doctrina Parot.
Înainte de a face un rezumat și a
spune ce, cum și de ce, aș vrea să-mi atenționez cititorii.
Sunt sigur că o să am mici scăpări
în folosirea elementelor de jargon. Acest articol nu este unul de specialitate
și nici nu pretinde a fi. Acest articol se vrea a fi un mini rezumat doar,
într-o măsură mai mică sau mai mare și evident mai mult sau mai puțin bună.
Așadar, poate fi completat și îmbunătățit.
“Muiem însă posmagii” pentru cei
cărora le este mai ușor și mai la îndemână să parcurgă doar acest articol în
căutarea înțelegerii Doctrinei Parot.
Acest termen – Doctrina Parot ,
face referire la o decizie a Tribunalului Suprem Nr. 197/2006 din 28 februarie,
decizie care nega deținuților condamnați pentru fapte deosebit de grave
drepturi specifice garantate de Codul Penal Spaniol.
Aprofundăm problema : Codul Penal de
care vorbim este cel din 1973 – în vigoare până la începuturile lui 1996.
Ce prevedea acest cod? Ne
interesează două articole :
1)
Articolul 70 din acel Cod Penal delimita perioada maximă de încarcerare la 30 de
ani.
Din 200 de ani de inchisoare pe care i-ai fi avut de ispășit, ieșeai după 30 cel mult…
Din 200 de ani de inchisoare pe care i-ai fi avut de ispășit, ieșeai după 30 cel mult…
2)
Articolul 100 oferea prizonierilor posibilitatea de a-si reduce sentinta prin bună
purtare, muncă sau studiu.
Concret, pentru fiecare două zile muncite, sentința se reducea cu o zi.
Concret, pentru fiecare două zile muncite, sentința se reducea cu o zi.
Acest Cod Penal a fost gândit pentru
anii ´70 când infracționalitatea era redusă tocmai datorită măsurilor de
reintegrare gândite pentru deținuți.
În următorii ani însa, a fost pus
serios la probă datorită atentatelor teroriste realizate de ETA (organizație
teroristă bască, al cărei nume, un acronim din bască - Euskadi Ta Askatasuna înseamnă “Țara Bască și Libertate”).
Henri “Unai” Parot, un terorist aparținand gruparii ETA a fost judecat și
condamnat în 1990 pentru 82 de asasinate, la un total de 4797 de ani de închisoare.
Conform articolului 70 din Codul Penal din 1973, Henri Parot nu trebuia să
execute decât 30 de ani de închisoare, respectiv să iasă din închisoare în cel
mult în anul 2020. Muncind în închisoare, Parot și-a redus considerabil
pedeapsa existând astfel posibilitatea să iasă din închisoare după aproape 20
de ani.
Astfel Tribunalul Suprem se vede
nevoit să dea o lege, ca răspuns la cererea de recurs a lui Parot, în
încercarea de a cârpi un Cod Penal defectuos. Se naște astfel doctrina Parot – o
lege care pe scurt sublinia că reducerea pedepsei se va aplica pe totalul de
ani de ispășit și nu pe totalul de 30 de ani – maximul cât un deținut putea fi
încarcerat.
Până la această sentință, din
2006, toate reducerile au fost aplicate maximului de 30 de ani pe care un
deținut îl putea executa. Din acest motiv, aplicarea doctrinei Parot retroactiv,
asupra tuturor cazurilor judecate până în 1996, însemna aplicarea retroactivă a
unei legi penale, ceea ce contravine Constituției Spaniole și Convenției
Europene a Drepturilor Omului.
Inés del Rio Prada, o altă membră
ETA, condamnată la 2700 de ani de închisoare, obține punerea în libertate,în
urma a două procese, pe 22 Octombrie 2013 ca urmare a deciziei Curții Europene
pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Această decizie este definitivă și
irevocabilă.
Astfel s-a creat un precedent și
în zilele următoare mai mult de 30 de persoane au ieșit din închisoare datorită
Doctrinei Parot – fructul unui sistem penal benign.
Deținuții au ieșit, rămân însă
închise în închisoarea psihologică victimele și familiile acestora.
Cei ce au beneficiat de această
scăpare a sistemului au fost teroriști, criminali în serie și violatori.
Se ridică acum foarte multe semne
de întrebare și nu se întrezărește nici un răspuns.
Cum se vor reintegra în societate
aceia care în urmă cu ani buni au comis atrocități?
Le vom acorda credit și vom presupune că anii în spatele gratiilor i-au făcut să conștientizeze răul produs, să-l regrete și să-și dorească reîntoarcerea în mijlocul semenilor lor. Vor reuși ei să facă acest lucru și vor găsi înțelegere la semenii lor sau, dimpotrivă vor deveni proscriși pentru totdeauna?
Le vom acorda credit și vom presupune că anii în spatele gratiilor i-au făcut să conștientizeze răul produs, să-l regrete și să-și dorească reîntoarcerea în mijlocul semenilor lor. Vor reuși ei să facă acest lucru și vor găsi înțelegere la semenii lor sau, dimpotrivă vor deveni proscriși pentru totdeauna?
De cealaltă parte a baricadei stau
victimele. Sunt oamenii care au cea mai grea sarcină și anume aceea de a ierta
și a oferi și altora iertarea. Moral sau nu, etic sau nu, normal sau nu…
oricine are nevoie de iertare – atât cei ce au greșit cât și cei cărora li s-a
greșit.
Am putea deschide nenumărate
polemici… dacă legile sunt bune, pe cine favorizează, dacă favorizează, dacă
sunt aplicate echitabil… și n-am ajunge la nici o concluzie. Din nefericire!
Și tot din nefericire… acele
versuri dintr-o rugăciune creștină, pe zi ce trece devin tot mai lipsite de
însemnătate : ”și ne iartă nouă greșelile
noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.
